ÎNREGISTRAREA PREALABILĂ,

inclusiv cu opţiunea de ÎNREGISTRARE PENTRU VOTUL PRIN CORESPONDENŢĂ


Alegeri pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova și Referendum republican constituțional din 20 octombrie 2024



Atenție

Termenul de depunere a declarațiilor privind locul aflării peste hotarele țării a expirat pe data de 6 septembrie 2024.

Despre „Înregistrarea prealabilă”

Înregistrarea prealabilă este o procedură opţională prin care cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot își anunță intenția de a vota într-o anumită localitate din străinătate. Alegătorul care își exprimă voința de a-și exercita votul peste hotare în cadrul alegerilor pentru care este activată aplicația, va fi exclus din lista electorală de bază.

Scopul Înregistrării prealabile:
  • stabilește numărul estimativ al alegătorilor care își exprimă intenția de a vota peste hotarele țării în ziua alegerilor;
  • contribuie la decizia de a constitui secții de votare peste hotare, în condițiile Regulamentului privind constituirea secțiilor de votare peste hotare, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale.

Pentru a vă înregistra aveți două posibilități:
  • on-line, pe pagina alegator.md sau link-ul direct inregistrare.cec.md;
  • prin cerere scrisă (individuală sau în grup) către Comisia Electorală Centrală (str. V. Alecsandri, nr. 119, mun. Chișinău, MD-2012) sau către misiunile diplomatice, oficiile consulare ale Republicii Moldova. Modelul cererii poate fi descărcat aici.

Înregistrarea prealabilă este respinsă în următoarele cazuri:
  1. nu a fost identificat un astfel de alegător în Registrul de stat al alegătorilor;
  2. de la aceeași adresă de e-mail au fost expediate mai mult de 7 solicitări pentru înregistrarea prealabilă;
  3. nu au fost finalizate procedurile aferente înregistrării prealabile;
  4. dacă se constată că datele cu privire la alegător sunt neveridice sau false.

Cadrul normativ de referință:
  • Codul electoral nr. 325/2022
  • Regulamentul privind înregistrarea prealabilă, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, nr. 2513 din 10 mai 2024 (vezi Regulamentul).
  • Legea 109/2024 privind implementarea parțială a votului prin corespondență.


Despre opţiunea „Înregistrarea pentru votul prin corespondenţă”

Înregistrarea pentru votul prin corespondenţă este o procedură, integrată în aplicaţia „Înregistrarea prealabilă”, prin care alegătorul depune cererea on-line pentru a vota prin metoda alternativă de vot în străinătate cu utilizarea serviciilor poștale.

Scopul Înregistrării pentru votul prin corespondenţă:
  1. stabilirea numărului alegătorilor care își exprimă intenția de a vota prin corespondență;
  2. identificarea alegătorului de la distanță prin mijloace de verificare automatizate;
  3. întocmirea listelor electorale pentru votul prin corespondență.

Ţările în care este implementat votul prin corespondenţă:
  1. Statele Unite ale Americii
  2. Canada
  3. Republica Islanda
  4. Republica Finlanda
  5. Regatul Norvegiei
  6. Regatul Suediei

Informaţia necesară pentru a completa cererea pentru votul prin corespondenţă:
  1. adresa de corespondenţă completă la care alegătorul solicită să fie trimis prin poștă plicul cu materialele pentru votare;
  2. datele de contact ale alegătorului – adresa electronică şi numărul de telefon;
  3. fotografia alegătorului efectuată simultan cu actul de identitate care confirmă dreptul de vot (vezi exemple).

Înregistrarea pentru votul prin corespondenţă este respinsă în următoarele cazuri:
  1. solicitantul nu a putut fi identificat de la distanță, prin mijloace digitale;
  2. solicitantul a indicat o adresă poștală inexistentă;
  3. solicitantul nu este înregistrat în Registrul de stat al alegătorilor;
  4. solicitantul nu a indicat telefonul de contact;
  5. de la aceeași adresă electronică au fost expediate mai mult de 7 cereri de înregistrare prealabilă pentru votul prin corespondență;
  6. aceeași adresă poștală este indicată în mai mult de 7 cereri de înregistrare prealabilă pentru votul prin corespondență, fiind respinse cererile ce depăşesc numărul de 7 persoane la o singură adresă;
  7. solicitantul nu a atașat o fotografie a sa cu actul de identitate care confirmă dreptul de vot.

Vezi Ghid de utilizare a aplicaţiei „Înregistrarea prealabilă, inclusiv cu opţiunea de înregistrare pentru votul prin corespondență”.


Informațiile colectate în baza de date a aplicației „Înregistrarea prealabilă” vor fi utilizate doar în scopuri electorale și în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal.